03
Vin, Feb

Social

     Bugetarii vor avea parte, peste doar câteva zile, de prima minivacanță din acest an. Ei vor fi liberi luni, 23 ianuarie, potrivit gov.ro. Măsura vine pentru a uni weekendul 21-22 cu ziua liberă de 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române. Astfel, angajații românii vor avea patru zile libere, adică weekend-ul 21 - 22 ianuarie și

zilele de 23 și 24 ianuarie. Ziua de 23 ianuarie se va recupera, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie sau prin prelungirea programului de lucru până cel târziu pe data de 31 ianuarie. Facilitatea nu se acordă însă, persoanelor care desfășoară activități ce nu pot fi întrerupte datorită caracterului procesului de producţie. De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, decizia nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie 2017 şi nici participanților în aceste procese.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: