03
Vin, Feb

Social

     ,,Cabinetul Medical Individual s-a deschis în noiembrie 2009, la inițiativa doctorului Marius Teodorescu, medic primar Interne, din dorința de a continua în aceeași locație, Policlinica Tractorul, o activitate începută în urmă cu mulți ani și întreruptă, temporar, prin măsurile de reorganizare a Ambulatoriilor de Spital” , notează medinterne.ro. Acum însă, activitatea doctorului Marius Teodorescu s-a întrerupt pentru totdeauna...

      

   S-a născut la data de 10.05.1955, comuna Sărulești, județul Călărași. A venit în Brașov la vârsta de 5 ani, împreună cu părinții.

         A absolvit Liceul Andrei Șaguna, iar apoi Facultatea de medicină din  Târgu Mureș. Revoluția din 1989 l-a găsit profesând în comuna Fundata, județul Brașov. După rezidențiat, a ocupat postul de medic internist la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brasov. Cu modestie, discreție și devotament și-a ajutat semenii aflați în suferință, dar, din păcate, nu s-a putut ajuta pe el și nici colegii lui din Cluj, care și-au dat toată silința, nu au putut să facă nimic.

 

         Înmormântarea va avea loc dumnică, 15.01.2017, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Noua, de la ora 14:00.

Dumnezeu să-l odihnească!

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: