28
Joi, Mar

Social

      Emoții pentru cei care vor să devină polițiști locali! 39 din cei 40 de candidați au trecut de probele sportive. Aceasta a fost prima etapă a concursului pentru ocuparea celor 16 posturi de polițiști locali.  Opt dintre candidați au fost femei care au trecut cu bine de proba de efort. 48 de candidați și-au depus dosare pentru aceste joburi, însă doi au fost respinși la selecția de dosare, trei nu s-au prezentat, iar un al patrulea a abandonat cursa sportivă. Marți a fost susținută proba sportivă, care a fost eliminatorie. Potrivit baremelor de examinare, pentru a putea trece la următorul nivel adică examenul scris, este nevoie ca media finală de la verificările sportive să fie 7. După ce au trecut de această etapă, la scris candidații trebuie să obțină minimum 50 de puncte pentru a fi considerați admiși la interviu. Examenul scris este programat pentru 18 august.

{gallery}POLITIALOCALA{/gallery}

România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: