20
Sâm, Apr

Kullabs.com

Social

                65% din gospodăriile din România sunt conectate la internet. Procentul este mai mare comparativ cu 2015.

     65,4% dintre utilizatorii casnici sunt în mediul urban, iar 34,6% în mediul rural, potrivit unui comunicat al Institutul Naţional de Statistică. Faţă de anul 2015, ponderea gospodăriilor cu acces la internet a crescut cu 4 procenrte. Pe regiuni de dezvoltare, numărul persoanelor care au utilizat internetul a fost de 88,4% în regiunea Bucureşti – Ilfov şi constituie cel mai ridicat procent din ţară. La distanţă considerabilă, urmează regiunile din Nord-Vest şi Centru, cu aproape 72%, celelalte regiuni prezentând proporţii de sub 70%.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: