27
Dum, Nov

Social

     Au fost aprobate tarifele pentru apă caldă și căldură! Anunțul a fost făcut de autorități care au dat încă de joi asigurări că de luni va începe furnizarea de agent termic.  

     Procedeul de înființare a unui nou serviciu de termoficare la Brașov a fost unul destul de lung și greoi. Consiliul Local a trebuit să îndeplinească mai multe condiții impuse lege. Pe rând toate au fost rezolvare, iar de săptămâna viitoare, brașovenii vor avea apă caldă și căldură. ,, Consiliul local, în momentul de față, a realizat toate demersurile legale pentru demararea procesului de furnizare de apă caldă și căldură. Când spun treaba asta mă refer concret că s-au făcut demersuri pentru licențierea noului serviciu public de termoficare într-un termen, spunem noi record, prin implicarea toți factorilor de decizie la nivel executiv. Au fost aprobate tarifele care sunt tarife neschimbate față de anul trecut. Au fost încheiate și contractele cu beneficiarii. ,, a declarata Adrian Oprică, consilier local.

     Problemele pentru brașoveni au apărut încă din luna aprilie, când fostul furnizor de agent termic a rămas fără licență. În aceste condiții, SC Tetkron SRL, nu a mai putut asigura apa caldă și căldura, miilor de brașoveni racordați la sistemul centralizat. În aceste condiții, Consiliul local s-a văzut nevoit să înființeze un nou serviciu de termoficare, procedeu care a durat mai bine de jumătate de an.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: