19
Vin, Apr

Foto: Arhivă

Social

Ample lucrări de modernizare la o școală din municipiul Brașov. 

"Am postat pe SICAP un nou anunţ de licitaţie pentru execuţia unor lucrări de extindere la o unitate de învăţământ. Este vorba de mansardarea Şcolii Gimnaziale nr. 2, unde, în urma acestei investiţii, vor fi amenajate 12 săli de clasă noi, la care se adaugă o sală de festivităţi amenajată deasupra corpului de legătură dintre cele două clădiri, o sală multifuncţională şi grupurile sanitare aferente. Obiectivul Municipalităţii este de a asigura tuturor copiilor din municipiul Braşov cele mai bune condiţii pentru învăţare. Încercăm ca la fiecare unitate de învăţământ unde cererea depăşeşte numărul de locuri disponibile să găsim soluţii de extindere.

Avem deja şcoala 19 în evaluare, am lansat licitaţiile pentru şcolile 1 şi 2, iar în perioada următoare vom lansa licitaţia pentru mansardarea grădiniţei nr. 11, de pe Tudor Vladimirescu. Cu toate eforturile noastre, sunt situaţii în care această cerere foarte mare nu poate fi rezolvată, fie din motive tehnice, fie din motive patrimoniale, iar acolo va trebui ca, împreună cu Inspectoratul Şcolar, să găsim acele soluţii legale pentru a ne asigura că, în primul rând copiii cu domiciliul în Braşov sunt înscrişi la acele grădiniţe şi şcoli“, a declarat primarul George Scripcaru.

Detalii procedură:

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 31.08.2018, ora 15.00.

Tipul procedurii: licitaţie deschisă.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Valoare: 8.073.944.4 lei + TVA.

Durata contractului: 12 luni.

Situaţie propusă conform proiectului tehnic:

Soluţia propusă prin PT urmăreşte să rezolve atât problema extinderii spaţiilor de învăţământ cu toate dotările aferente, cât şi dotarea spaţiilor existente de la etajul 1 şi 2 cu numărul de grupuri sanitare la un nivel optim.

Corpul de legătură situat între cele două corpuri, A şi B, este conceput numai pe două niveluri, adică la parter, unde adăposteşte două săli de sport, şi la etajul 1, unde se află cancelaria pentru cadrele didactice.

Astfel la etajele 1 şi 2, în locul a 4 săli de clasă se vor amenaja grupuri sanitare în concordanţă cu numărul de elevi existent pe aceste etaje.

Extinderea construcţiei va începe de la etajul 2, prin ridicarea corpului de legăură şi funcţionalizarea acestui nou spaţiu ca sală de festivităţi.

Etajul mansardat se va dezvolta peste cele două corpuri, A şi B, şi peste corpul de legătură (suplimentat la etajul 2). Etajul mansardat va cuprinde 16 săli de clasă şi un spaţiu multifuncţional, amplasat deasupra viitoarei săli de festivităţi. La acestea se adaugă se vor adăuga 4 grupuri sanitare şi două încăperi anexe.

Detalii caiet de sarcini:

Printre lucrările care se vor executa se numără şi următoarele:

Mansardarea se va realiza prin înălţarea podului înalt existent la corpul A, cu păstrarea structurii de rezistenţă existente, cu pereţi din zidărie de cărămidă;

La corpul B, mansardarea se va realiza prin supraînălţarea structurii de rezistenţă existente (pereţi din zidărie de cărămidă),

La acoperiş se va executa o reţea de grinzi transversale – frânte şi longitudinale/centuri  din beton armat; pe aceasta reţea se va realiza un plafon fals din rigips, rezistent la foc, sau o placă parţială de beton armat, în funcţie de cerinţele scenariului de incediu.

Învelitoarea este din ţiglă ceramică de culoare brun roşcat.

În sălile de clasă se vor realiza  pardoseli pentru trafic intens. În spaţiile de circulaţie, grupurile sanitare şi scări se va realiza finisaj din gresie (la scări se va utiliza gresie cu elemente aferente treptelor). 

Se vor monta doua cazane în condensaţie, de 100 kW fiecare, care vor asigura necesarul termic pentru spaţiile create în urma extinderii.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: