27
Dum, Nov

Social

Comercianții care sunt interesați să-și vândă produsele alimentare sau artizanale în cadrul Târgului de Crăciun ce va fi organizat în Piața Sfatului sunt așteptați să depună dosarele la Primăria Brașov, pentru a participa la licitația organizată în vederea ocupării căsuțelor.

Licitația va avea loc pe 24 noiembrie, dar Primăria demarează de pe acum procedura de verificare a dosarelor, având experiența anilor trecuți, în care unii comercianți s-au încurcat în documente și au avut nevoie de consiliere.
„În total, vor fi 40 de căsuțe - 20 pentru produse alimentare, iar 20 pentru mărfuri nealimentare . Pe data de 24 noiembrie va avea loc licitația, pentru ca până pe 1 decembrie să fie soluționate și eventualele contestații, iar din data de 2 decembrie câștigătorii licitației să-și poată aranja căsuțele pentru deschiderea Târgului de Crăciun”, a explicat administratorul public al Municipiului Brașov, Miklos Gantz.
Dosarele de înscriere trebuie să cuprindă următoarele acte: cerere tip, OPIS, copie după Codul Unic de Înregistrare (CUI) al agentului economic, copie după actele doveditoare a calității de producător sau ale societății, copie după actul de identitate al reprezentantului legal, certificat de neurmărire fiscală emis de Direcția Fiscală Brașov, aflat în termen de valabilitate, simulare foto a produselor comercializate, descrierea detaliată a produselor, dosar cu șină. 
Data limită de depunere a dosarelor este 20 noiembrie.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: