Sport

După meciurile de la mijlocul săptămânii din prima etapă a fazei județene a Cupei României, echipele din liga a patra se întorc la jocurile din campionat. Sâmbătă sunt programate meciurile etapei a 12-a, una în care favoritele par a avea misiuni ușoare.

Liderul Precizia Săcele va primi vizita formației ACS Steagu Roșu, într-un joc în care trupa condusă de Mihai Stere este mare favorită. Precizia a reușit să câștige în runda precedentă pe terenul celor de la Colțea, iar în Cupă a trecut după prelungiri de AS „SR” Brașov. Săcelenii au un moral foarte bun iar golgheterul Ioan Coman este în mare formă. De partea cealaltă, ACS Steagu Roșu a reușit surpriza în runda precedentă, când a remizat pe propriul teren cu AS „SR” Brașov, dar a fost învinsă surprinzător în Cupa României de echipa de liga a cincea Carpați Ucea.

Echipa suporterilor stegari nu traversează cea mai bună perioadă, iar tehnicianul brașovenilor, Petre Lucian, așteaptă ca elevii săi să-și revină în meciul de sâmbătă de pe „Tineretului” cu Avântul Dumbrăviță. Băieții  de la AS „SR” Brașov sunt marii favoriți ai acestei dispute.

Cea de-a treia echipă din clasament, Olimpic Zărnești, are un meci facil cu Cetatea Homorod. Echipa condusă de Gabi Kajcsa a ajuns la două puncte în spatele liderului Precizia Săcele și a echipei suporterilor stegari și așteaptă acum pași greșiți ai primelor două formații.

 

Iată programul complet al rundei cu numărul 12 din liga a patra: Voinţa Hurez - Prietenii Rupea, AS „SR” Braşov - Avantul Dumbravita, Precizia Săcele - Steagu Roșu Brașov, Aripile Braşov – Colțea 1920 Brașov, Chimia Orașul Victoria - Carpaţi Berivoi, Olimpic Zărneşti - Cetatea Homorod, Inter Tărlungeni - Olimpic Voila și Inter Cristian - A.C.S.M. Codlea. Toate meciurile se vor disputa sâmbătă cu începere de la ora 11.00, excepție făcând jocul de la Săcele care va debuta la ora 15.00. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: