29
Vin, Mar

Sport

Săptămână plină de sport la Râșnov. Trei competiții de sărituri cu schiurile vor fi organizate în această săptămână la baza de pe Valea Cărbunării. Carpat Cup și FIS Cup sunt concursurile care vor preceda etapa de Cupă Continentală, un eveniment unic pentru sportul din România.

„Icari” din aproape 20 de țări se vor afla la startul competițiilor organizate sub egida Federației Internaționale de Schi și Biatlon, la Râșnov. Aproximativ 70 de săritori cu schiurile din SUA, Japonia, Austria, Canada, Ucraina, Slovenia, Slovacia, Cehia, Kazahstan, Turcia, Letonia, Estonia, Bulgaria, Georgia, Ungaria și România vor concura în această săptămână la Râșnov, la cele trei competiții: Carpat Cup, FIS Cup și Continental Cup.

„Federația Română de Schi Bitlon și primăria orașului Râșnov au demonstrat în anii precedenți că pot organiza competiții de nivel mondial în România. Șase etape de Cupă Mondială feminină, Campionatului Mondial de Schi Nordic pentru juniori și tineret dar și alte competiții importante la sărituri cu schiurile au fost găzduite de superba bază de pe Valea Cărbunării. Acum trebuie din nou să demonstrăm că ne putem ridica la un nivel cât mai înalt și să organizăm în condiții foarte bune această etapă de Cupă Continentală la masculin. Nu am lăsat la voia întâmplării niciun detaliu de organizare și ne dorim ca totul să fie perfect”, a declarat Puiu Gaspar, secretar general al Federației Române de Schi Biatlon.

Mai marii federației folosesc aceste trei concursuri, Carpat Cup, FIS Cup și Continental Cup, ca pe un antrenament pentru 2018, când își doresc să aducă la Râșnov cea mai importantă competiție masculină de vară la sărituri cu schiurile, Cupa Mondială. La acest eveniment participă cei mai importanți sportivi din lume și atrage foarte mulți spectatori.

Programul celor trei competiții

Miercuri 20 septembrie – Carpat Cup (feminin și masculin)

- ora 14.00 (trambulina HS 71m) – săritura de probă (feminin și masculin)

- ora 15.00 (trambulina HS 71m) – săritura de concurs (feminin și masculin)

Joi 21 septembrie – FIS Cup (feminin și masculin)

- ora 10:30 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă (feminin)

- ora 11 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a (feminin)

- ora 14:30 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă (masculin)

- ora 15:30 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a (masculin)

Vineri 21 septembrie – FIS Cup (feminin și masculin)

- ora 9:30 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă (feminin)

- ora 10:30 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a (feminin)

- ora 13 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă (masculin)

- ora 14 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a (masculin)

Sâmbătă 23 septembrie – Continental Cup (masculin)

- ora 14:30 (trambulina HS 100 m) – sărituri de probă (două runde)

- ora 16:30 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a

Duminică 24 septembrie – Continental Cup (masculin)

- ora 10 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă

- ora 11 (trambulina HS 100 m) – Manșa I + Manșa a II-a

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: