24
Mie, Apr

Sport

Echipa de futsal a Brașovului, Colțea 1920 Brașov a câștigat jocul din prima etapă a sezonului 2017-2018 al ligii a doua de futsal. Trupa condusă de Radu Burciu s-a impus în deplasarea de la Suceava, în fața celor de de la Bucovina Vicov cu scorul de 11-6 (4-1).

Brașovenii au reușit să treacă peste ceea ce s-a întâmplat la finalul sezonului trecut, atunci când elevii lui Burciu au ratat două șanse mari de a promova pe prima scenă a futsalului din România. În pauza competițională Colțea 1920 Brașov a reușit două transferuri foarte bune. Brașovenii l-au readus pe goalkeeper-ul Bunduc și l-au transferat de la Spicom Sfântu Gheorghe pe Cornel Țicalo. Cu un lot omogen și valoros, brașovenii au jucat bine la Suceava și s-au impus fără probleme. Pentru Colțea 1920 Brașov au marcat Țicalo 3 goluri și Burciu, Călugăreanu, Gavrilă și Isac câte două goluri fiecare.

„Am întâlnit o echipă incomodă cu un joc de contraatac foarte bun, dar experiența noastră a făcut diferența. Am avut o deplasare grea unde eu cred că o să se încurce multe echipe. Sunt mulțumit de băieți. Am făcut un joc bun, dar dacă vrem sa câștigăm campionatul trebuie sa fim mai atenți în apărare", a declarat la finalul meciului de la Suceava, antrenorul/jucător al celor de la Colțea 1920 Brașov, Radu Burciu. 

 

Colțea 1920 Brașov va susține primul meci în fața propriilor suporteri, sâmbătă 23 septembrie, de la ora 19.00, în fața celor de la Pro Tineret Sighișoara. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: