18
Joi, Apr

Sport

Echipa de handbal a Centrului Național Olimpic de Tineret Brașov a pierdut primul joc disputat în barajul de promovare/menținere în Liga Națională de handbal masculin.

Farul Constanța a învins CNOT Brașov cu scorul de 31-26 (17-12). Meciul a început perfect pentru trupa constănțeană care a marcat la foc automat, s-a apărat foarte bine și în minutul patru conducea cu 4-0. Diferența a crescut treptat, iar în minutul 17 tabela de marcaj arăta scorul de 12-6 pentru formația la care antrenor secund este fostul goalkeeper de sub Tâmpa, Gabriel Borodi. Constănțenii au încheiat prima repriză în avantaj de cinci goluri, scor 17-12. În partea secundă brașovenii au alternat momentele foarte bune cu faze în care au ratat din situații de unu la unu cu portarul. Farul și-a văzut de joc și în minutul 43 conducea cu scorul de 26-14. Din acel moment, trupa brașoveană a revenit în joc și pe fondul relaxării echipei de la malul mării, a redus din handicap. Partida s-a încheiat cu victoria pe deplin meritată a celor de la Farul Constanța, scor 31-26.

„A fost un meci frumos cu multe goluri, dar au fost și multe greșeli. De altefel atunci când se joacă în asemenea ritm și atunci când vrei să faci mai mult și vrei să arăți ce poți mai și greșești. Sper că a fost un meci plăcut pentru cei din tribune și o bună propagandă făcută handbalului. Noi nu avem niciun fel de presiune la acest turneu și mă bucur că toți băieții au intrat pe teren și au dat tot ce au avut mai bun”, a declarat la finalul meciului, tehnicianul celor de la CNOT Brașov, Florin Paraschiv.

„Avem multe de învățat de la acest meci. Cu fiecare partidă pe care o jucăm acumulăm expereiență și asta ne va ajuta în viitor. Am făcut lucruri bune pe teren dar am făcut și foarte multe greșeli”, a declarat și interul celor de la CNOT, Vlad Bondor.

Pentru formația brașoveană, condusă de Florin Paraschiv, Alina Teslărașu și Bogda Voica, au marcat: Roșca și Bondor câte cinci goluri, Csaki 4, Arnăut 3, Diaconu, Ene și Bălan câte două goluri fiecare și Ciutacu, Matei și goalkeeperul Răzvan Apostu câte o reușită fiecare. Apostu a terminat meciul cu 8 parade, iar Robescu a reușit să pareze șase mingi.

 

La această oră se dispută partida dintre Universitatea Cluj și Știința Bacău. Mâine de la ora 18.00 se joacă meciul dintre Farul Constanța și CSM Focșani, iar de la ora 20.00 are loc duelul dintre CSM Făgăraș și Universitatea Cluj.  


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: