19
Vin, Apr

Sport

Olimpia CSU Brașov a pierdut una dintre cele mai promițătoare jucătoare de baschet din România. Ioana Ghizilă, o baschetbalistă ce a explodat în sezonul trecut sub Tâmpa, a semnat un contract cu Universitatea Cluj și va evolua în anul competițional 2017-2018 la gruparea condusă de Dragan Petricevic.

În sezonul trecut Ioana a evoluat pentru Olimpia în 31 de partide și a înscris 126 de puncte, a dat 32 de pase decisive și a reușit 54 de recuperări.

Din sezonul 2017-2018, Federația Română de Baschet a introdus regula conform căreia fiecare echipă trebuie să aibă în teren timp de 10 minute o jucătoare sub 20 de ani, din România. Astfel, după un an foarte bun petrecut la Olimpia, Ioana Ghizilă a fost o țintă importantă pentru mai multe echipe din Liga Națională. Chiar dacă și cei de la Sfântu Gheorghe și-au manifestat intenția de a o transfera pe jucătoarea care poate evolua pe pozițiile 1-3, câștig de cauză în această bătălie au avut cei de la Universitatea Cluj.

 

Ioana Ghizilă va schimba tricoul alb-albastru de la Olimpia Brașov cu unul alb-negru al celor de la Universitatea Cluj. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: