29
Vin, Mar

Social

Primăria încearcă pentru a doua oară să găsească o firmă care să ridice mașinile parcate neregulamentar din municipiu.

Prima procedură a fost anulată pentru că nu a fost depusă nicio ofertă. Primăria a redus pretențiile, însă firma câștigătoare va trebui să respecte mai multe cerințe.

În luna martie s-a organizat prima licitație pentru concesionarea serviciului de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Nu s-a prezentat niciun ofertant. Acum, Primăria a reluat procedurile. Anunțul a fost, deja, publicat pe platforma electronică de achiziții publice.

Primăria va încasa de pe urma acestui serviciu o redevență lunară de 10%, însă nu mai puțin de 22.500 de lei. Pentru o singură mașină ridicată, firma care va câștiga licitația va încasa 500 de lei, pentru ridicare, transport și depozitare.

Este nevoită, prin contract, să intervină în cel mult 30 de minute de la primirea solicitării și să fotografieze mașina înainte de a o ridica. Data și a ora de pe poze trebuie să fie bine specificate. Iar autoturismul să fie transportat într-un loc sigur, bine păzit. Taxa de depozitare a autoturismului parcat neregulamentar va fi de 50 de lei / zi.

Perioada pentru care se va încheia contractul de concesionare este de cinci ani, iar valoarea lui depășește 11 milioane de lei. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: