Foto: brasovtv.com

Social

Zeci de brașoveni au înghețat pe străzi în ultimele zile. Temperaturile resimțite pe timpul nopții au ajuns până la -22 de grade la Brașov.

Din cauza gerului cumplit, numărul persoanelor care au apelat la serviciile centrului pentru persoane fără adăpost s-a mărit considerabil.

Cândva cu locuință și familie, acum bătrâni, neputincioși și uitați de toată lumea. Sunt oamenii străzii, pe care de multe ori îi ignorăm. „Dacă luni am avut 19 persoane, astăzi au apelat la serviciile centrului nostru 22 de oameni fără adăpost. Din cauza frigului ne așteptăm ca numărul acestora să crească în perioada următoare”, a declarat coordonatorul centrului, Mircea Baciu.

Cei care ajung aici, în baza unui contract și condiționați de găsirea unui loc de muncă, pot sta în centru pe o perioadă nedeterminată. În centrul de zi și cel rezidențial primesc hrană caldă și, cel mai important, sunt consiliați psihologic.

Capacitatea la adăpostul de noapte este de 50 de persoane. La centrul rezidențial sunt 30 de locuri disponibile, iar la cel de zi 20.

centru-zi-1.jpg centru-zi-2.jpg centru-zi-3.jpg

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: