25
Joi, Apr

Foto: Arhivă

Social

Pentru susținerea elevilor care au performanțe deosebite la învățătură, municipalitatea va acorda burse și în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2017 – 2018.

Alocarea acestor bani ar urma să fie aprobată în ședința de vineri, ca de altfel și premiile în bani care ar trebui acordate elevilor premianți din clasele V – VIII. 

Cuantumul acestor burse este cuprins între 30 lei/lună pentru bursa de studiu, 50 lei/lună cea de merit și 100 de lei pe lună pentru bursa de performanță. Vor fi acordate în continuare și burse sociale, de 25 lei/lună, pentru elevii care provin din familii cu o situație materială precară.

În total, în cel de-al doilea semestru al acestui an școlar ar urma să fie acordate APROAPE 12 mii de burse, valoarea totală fiind de 3.187.000 de lei. 

30 lei/lună – bursa de studiu

50 lei/lună – bursa de merit

100 lei/lună – bursa de performanță

 

25 lei/lună – bursa socială

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: