20
Sâm, Apr

Social

Studenții care au peste 26 de ani nu mai beneficiază de transport feroviar gratuit! Toate acestea în condițiile în care în anul universitar precedent aceştia au beneficiat de acest drept.

În aceste condiții, Uniunea Naţională a Studenţilor din România a transmis o scrisoare deschisă premierului privind nemulţumirea faţă de hotărârea Guvernului de a nu mai oferi transport feroviar gratuit studenţilor, care au peste 26 de ani, după ce, anul universitar precedent, aceştia au beneficiat de acest drept. Studenţii cer ministerului Educaţiei o explicaţie în baza căreia s-a luat această decizie, dar şi un raport al impactului bugetar. UNSR precizează că, potrivit datelor de pe site-ul ministerului Educaţiei, în perioada 2009-2015, în învăţământul universitar superior, în fiecare an, aproximativ 5% dintre studenţi au avut vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani.

 

 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: