18
Joi, Apr

Social

     Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare creştină în care este amintită crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Aceasta datează încă din anul 335 d.H. Înăl­ţarea Sfintei Cruci este cea de-a doua mare sărbătoare a anului bi­sericesc, care a început la 1 septembrie, şi se serbează prin post.

                În popor este păstrat obiceiul ca începând cu această sărbătoare să se culeagă şi viile şi să se bată nucile. Tot astăzi se adună ramurile de alun din pădure pentru că se spune că ele prind puteri speciale în această zi, putând fi de ajutor fântânarilor care caută apă sub pământ. Nu se mănâncă fructe care au seminţele în forma unei cruci, nuci sau usturoi, dar nici pepeni sau prune. În cazul în care cocorii se pregătesc să plece în ţările calde de Ziua Crucii, este considerat a fi semnul unui an cu vreme rece, iar dacă plouă şi tună, se crede că toamna care va urma va fi lungă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: