25
Joi, Apr

Bebee.ro

Social

     Brașovul este pe locul doi, la nivel național în ceea ce privește sporul natural. Tot din acest punct de vedere, județul nostru este pe primul loc în Regiunea Centru. Cel puțin asta arată datele statistice, care mai indică și faptul că la natalitate, suntem pe un trend crescător. 

     „ La Brașov situația este puțin schimbată, dar nici la noi lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Când spun asta înseamnă că, într-adevăr că la Brașov încă se mai nasc bebeluși, dar din păcate în 2016, față de 2015, numărul celor care s-au născut este mai mic. Din fericire, numărul deceselor este mai mic în 2016, decât cel înregistrat în anul precedent. Făcând diferența între nașteri și decese, la Brașov, anul trecut, ieșim pe plus’’.  a declarat Ion Popescu, director Direcția de Statistică Brașov.

     Braşovul a avut în 2016 un spor natural pozitiv, diferența fost de 24 de persoane. Toate acestea în condițiile în care, în ultima lună a anului trecut, numărul deceselor l-a întrecut cu 117 pe cel al naşterilor. În Regiunea Centru, Braşovul este singurul județ care a încheiat anul 2016 cu un spor natural pozitiv. Anul trecut la Braşov au fost 6.110 nașteri, cu 150 mai puţini faţă de 2015.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: