Social

     Se apropie weekendul, iar cea mai întâlnită întrebare este ... Unde putem schia? Cele mai multe pârtii deschise sunt în Poiana Brașov, dar turiștii pot schia și pe Valea Prahovei, Covasna  sau Harghita.

     În Poiana Braşov, în acest weekend se poate schia pe pârtia Drumul Roşu în lungime totală de 5,8 kilometri, pe pârtia Lupului partea superioară şi Kanzel - toate considerate dificile, pe pârtia Sulinar şi variantele sale, de dificultate medie, pe Bradul şi Stadion. Administratorii domeniului schiabil dau asigurări că în weekend se va putea schia şi pe partea inferioară a pârtiei Lupului. Va rămâne închisă doar partea inferioară a pârtiei Subteleferic. De asemenea pe pârtia Bradul se poate schia şi în nocturnă. Au fost puse în funcţiune şi instalaţiile pe cablu dedicate sezonului de iarnă: telegondola, telescaun Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadionului. La Predeal se poate schia deocamdată doar pe Pârtia Clăbucet. În staţiune nu există instalaţie de producere a zăpezii artificiale. Pârtia este deschisă până la ora 22.00 pentru că nu există nocturnă. Chiar dacă la Sinaia sunt 16 pârtii, multe dintre ele la altitudine, în staţiune nu este zăpadă suficientă pentru a se schia în condiţii bune. Este deschisă doar pârtia Gondolă, cea mai nouă din staţiune. La Buşteni se schiază doar pe pârtia Kalinderu 1 şi Kalinderu 2, iar la Azuga se poate schia în condiţii bune pe pârtia Cazacu Teleski şi Cazacu Variantă. Pe Valea Prahovei sunt închise o parte dintre pârtii. Mai puteţi schia la Cavnic, dar şi în Covasna şi Harghita.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: