24
Mar, Apr

Sănătate
Instrumente
Caractere

Atunci când te gândești la succes, ce cuvinte îți vin în minte? Majoritatea ar spune bani, statut, putere. Dar, când vine vorba de noi, doamnele ”mușchetare” din BestOptic, l-am defini cu totul altfel.

Succesul nu ar trebui măsurat prin măsuri superficiale precum banii, ci prin impactul pozitiv pe care îl poți avea în viețile altora, pornind de la copii tăi, la cei din echipa ta și nu în ultimul rând ai pacienților tăi.

Succesul este de fapt o chestiune de definire al așteptărilor, al obiectivelor, de depășire al barierelor și a zonei de confort, și de ce nu, al creării de noi oportunități.

Pornind de la vorba românului : ”nu poți să fi mare, până nu ești mic”, cu toate am pornit cu pași mărunți în carieră. Am început ca și consultanți de vânzări, ca mai apoi să devenim optometriști, și iată-ne manageri. Fiecare avem echipa noastră, iar fiecare membru al echipei ne reprezintă. Mereu zâmbitori și pregătiți cu seninătate pentru noi provocări.

Care este rețeta, și cum am ajuns în pantofii aceștia? Cu încredere. Încredere acordată de liderul, mentorul și modelul nostru; încredere acordată de familia noastră și de oamenii dragi nouă; încrederea în forțele proprii. Și începem să adăugăm muncă, optimism, susținere, profesionalism, etică, sinceritate, respect și mai ales dragostea pe care o investești în tot ceea ce faci. 

Suntem de părere că munca bine făcută este cea care se transformă în succesul de mai apoi. Parafrazând pe Estee Lauder ”Nu am visat la succes. Am muncit pentru el”

Și de ce am ales să rămânem în Best Optic? Pentru faptul că nu avem acel sentiment de plafonare. Ne dezvoltăm continuu, avem mereu lucruri noi de învățat, și noi provocări cu care trebuie să ținem pasul. Și pentru că aici ne-am format a doua familie, plină de oameni frumoși, bazată pe respect, susținere, înțelegere, prietenie și încredere.

Iar prin natura noastră feminină, avem grijă de cei din echipa noastră, ca împreună să ducem mai departe cele mai bune soluții potrivite vederii dumneavoastră. Așadar, iată-ne în anul 10 al Best Optic, an în care cuantificăm succesul prin recunoștință.

Ai încredere. Vezi cu ochii tăi