28
Joi, Mar

Sănătate

În general, după vârsta de 40 de ani, multe dintre problemele de vedere sunt legate de apariția cataractei. Cât de îngrijorați ar trebui să fiți?

Majoritatea specialiștilor în domeniu sunt de părere că această afecțiune, care se manifestă prin apariția unor opacifieri ale cristalinului (lentila naturală a ochiului), o problemă extrem de răspândită și că trebuie tratată cu seriozitate.  Mai exact, mai mult de jumătate dintre cei cu vârsta de peste 65 de ani au vederea înrăutățită din acest motiv. Imposibilitatea de a vedea clar este un lucru care îngijorează pe majoritatea dintre noi, și prin urmare este bine să cunoaștem câteva informații de bază despre această problemă, cu care este cel mai probabil ne vom confrunta la un moment dat.

Ce simptome avem când suferim de cataractă?

Conform spuselor celor care suferă de această afecțiune, imaginile pe care le percep sunt ca și cum ar privi mereu  printr-o fereastră murdară. Acest aspect îngreunează activitățile de zi cu zi, cum ar fi cititul sau șofatul. Sau unele surse de iluminat pot fi deranjante, sensibilitatea la lumină fiind mai crescută. Pe de altă parte, culorile pot fi mai șterse ca de obicei, sau pot aparea niște puncte negre în campul vizual, asemeni unor musculițe. 

Cum apare cataracta?

Procesul prin care se dezvoltă cataracta este de regulă un proces lent, atunci când depunerile de proteine încețoșează cristalinul, împiedicând trecerea firească a luminii prin lentilă, prin urmare îngreunând capacitatea de a vedea clar lucrurile. Pe lângă faptul că această afecțiune apare odată cu vârsta, cataracta poate fi congenitală, ca urmare a unor complicații de natură medicală, ca urmare a unor traumatisme sau ca efect advers a unor medicamente, administrate fără monitorizarea unui specialist.
Riscul de apariție a cataractei este însă crescut de fumat, consum crescut de alcool, obezitate și expunerea prelungită la radiații ultraviolete sau la lumină foarte puternică, cum ar fi de exemplu sudura. 

Cum putem preveni sau trata cataracta?

Atât optometriștii și oftalmologii dezbat acest subiect. Poate fi cataracta prevenită? Unele studii au arătat faptul că o dietă bogată în vitamina E și luteină pot descrește riscul apariției acestei afecțiuni. Dar desigur, îmbunătățirea stilului de viață, tratarea altor probleme de sănătate, protejarea ochilor de radiațile soarelui, renunțarea la fumat pot contribui la încetinirea procesului de dezvoltare a cataractei. 


Este însă deosebit de importantă respectarea consultului de rutină anual. Aceasta pentru a ne asigura dacă vederea poate fi îmbunătățită prin actualizarea ochelarilor, sau dacă sunteți un candidat pentru tratamentul chirurgical al cataractei. 
Din moment ce ochelarii nu mai pot îmbunătăți vederea, atunci operația devine cel mai bun tratament al cataractei. Acest lucru implică înlocuirea cristalinului cu unul artificial, când, după caz vederea se îmbunătațește atât la aproape, cât și la distanță. Aceste opțiuni trebuie să le dscutați cu medicul dvs. și împreună să stabiliți modul de abordare.

Suntem conștienți că această afecțiune, este o experiență destul de dificilă și afectează într-o măsură destul de mare calitatea vieții. Prevenția în acest caz este foarte importantă. Prin urmare, vă așteptăm la controlul de rutină.

Ai încredere. Vezi cu ochii tăi!

Best Optic BLUE Centru Civic
Str. B-dul 15 Noiembrie, nr.69
Mobil:  +40 787 523 524
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Best Optic RED Vlahuță
B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61
Telefon/Fax: +40 268 313 199 
Mobil: +40 733 024 793
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Best Optic RED Uranus
Str. Uranus nr. 12, Parter
Telefon/Fax: +40 268 322 920
Mobil: +40 733 417 999
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Best Optic RED Răcădău
Str. Valea Cetății, nr. 6
Mobil: +40 774 638 568
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Best Optic


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: