Sănătate

Una dintre cele mai comune cauze ale slăbirii vederii este degenerescența maculară, ea fiind responsabilă de aproximativ 50% din cauzele de orbire, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Imaginați-vă că ochiul dvs. este asemeni unei camere de fotografiat, are o lentilă în partea anterioară, și un film fotografic, în partea posterioară, numit retină. Macula se află în central retinei, și este zona cea mai sensibilă la lumină. Uneori, celulele din zona maculei se deteriorează, și astfel se pierde abilitatea de a apecia corect culorile sau anumite detalii fine. Aceasta problemă cauzează uneori orbirea, dar cel mai des poate determina o încețoșare a câmpului vizual central, și creșterea sensibilității la lumină.

În mod normal, problemele pot să apară după vârsta de 60 de ani, având denumirea de degenerescență maculară legată de Ochiul uman este o operă de artă a naturii. Cuprinde o combinație de lentile și mușchi care lucrează împreună pentru a trimite informații creierului, informații transformate apoi în imagini. Vederea periferică este doar o parte a capacității noastre de a vedea, și există o serie de aspecte foarte interesante legate de aceasta zonă a vederii.

Stiați că?
Din punct de vedere științific, vederea periferică este acea zonă a câmpului vizual, în afara zonei central de vedere. Așadar când spunem că ”vedem cu coada ochiului” ne referim la acest segment al vederii. 

  • De exemplu, atleții pe lângă antrenamentul fizic, își antrenează și capacitatea de a privi în lateral. O mică parte dintre noi ne naștem cu vedere perfectă, și vederea periferică este importantă. De aceea atleții sunt antrenați să își dezvolte capacitatea de a conștientiza acțiuni care nu se află în câmpul lor vizual central.
  • Vederea periferică este un aspect ce ține de siguranța noastră. Ne permite să vedem obiecte ce se apropie de noi în lateral pentru a evita de exemplu accidente.
  • Vederea periferică ne ajută să vedem în timpul nopții.
  • În zona vederii periferice, vedem totul în alb și negru, însă acest lucru nu este sesizabil, deoarece mișcarea ochilor compensează acest aspect.
  • Majoritatea oamenilor citesc folosindu-se doar de vederea centrală, lucru ce îi impiedică să vadă mai mult de 50% din text. O vedere periferică antrenată, crește capacitatea de a citi mai rapid textele.

Importanța vederii periferice
Deoarece privim întotdeauna înainte, mulți dintre noi presupunem că vederea centrală este cea mai importantă. Lucru neadevărat de altfel. Vederea centrală nu este esențială pentru vederea de ansamblu, cu ajutorul periferiei putem avea o imagine completă.
Semnificația vederii periferice este evidențiată în timpul șofatului. Asta înseamnă că nu suntem nevoiți să întoarcem capul de fiecare dată când vrem să vedem în lateral, fiind capabili să privim înainte dar să folosim în același timp oglinzile laterale, fără a ne pierde concentrarea asupra drumului, evitând astfel accidentele.  
Vederea periferică este importantă din foarte multe motive, începând de la activități recreative până la siguranța fiecăruia. Jocurile video și sporturile sunt mai interesante datorită acestei capacități a ochilor noștri de a vedea în lateral. Este uimitor cât de dependenți suntem de aceasta, și cât de mult o utilizăm, fără a fi conștienți de acest lucru.

Ai încredere. Vezi cu ochii tăi

Best Optic BLUE Centru Civic
Str. B-dul 15 Noiembrie, nr.69
Mobil:  +40 787 523 524
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Best Optic RED Vlahuță
B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61
Telefon/Fax: +40 268 313 199 
Mobil: +40 733 024 793
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Best Optic RED Uranus
Str. Uranus nr. 12, Parter
Telefon/Fax: +40 268 322 920
Mobil: +40 733 417 999
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Best Optic RED Răcădău
Str. Valea Cetății, nr. 6
Mobil: +40 774 638 568
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

http://best-optic.ro/


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: