29
Vin, Mar

Sănătate

Deficit de locuri pentru rezidenți la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania. Anul acesta, instituției i-au fost alocate doar 48 de locuri pentru pregătirea în rezidențiat. Asta în condițiile în care anul trecut au fost 111 absolvenți ai Facultății de Medicină. 

Brașovul a primit anul acesta doar 1,5% din totalul locurilor atribuite la nivel național, unde au fost peste 3.000 de absolvenți. Anii trecuți, numărul de locuri alocate Brașovului, pentru pregătirea în rezidențiat a fost mai mare decât numărul absolvenților. Anul acesta doar 43% dintre absolvenți au un loc asigurat.

În timp, lipsa medicilor rezidenți va afecta serios activitatea în spitalele clinice din tot județul Brașov. Universitatea Transilvania va face un memoriu la Ministerul Sănătății pentru suplimentarea locurilor destinate rezidenților.

În prezent, la Spitalul Județeană lucrează 196 de medici rezidenți. Salariul net lunar al unui începător este de 1.500 de lei, la care se adaugă o bursă de 650 lei.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: