29
Vin, Mar

Monden

           Ziua păcălelilor este sărbătorită pe plan mondial în fiecare an pe 1 aprilie. Această tradiţie s-a cristalizat de-a lungul secolelor, inspirându-se dintr-un festival din Roma Antică, denumit ”Hilaria”, s-a transformat într-un prilej de glume în Evul Mediu şi a devenit un veritabil fenomen în epoca modernă, la care participă, prin intermediul unor farse elaborate, atât oamenii de rând, cât şi ziarele, posturile de radio-TV şi site-urile unor publicaţii de prestigiu,

scrie News.ro.

Originea acestei zile speciale, celebrată de mai multe secole în diverse culturi, este controversată şi învăluită în mister.

                Istoricii au asociat ziua păcălelilor cu festivaluri din Antichitate, precum ”Hilaria”, celebrat în Roma, la sfârşitul lunii martie, în timpul căruia participanţii se deghizau şi purtau tot felul de costume pline de fantezie. Există şi câteva speculaţii potrivit cărora Ziua păcălelilor ar fi fost asociată cu echinocţiul de primăvară (sau vernal) sau cu prima zi de primăvară din emisfera nordică, când mama-natură îi păcăleşte pe oameni cu o vreme înşelătoare.

Potrivit unei alte ipoteze, care este intens vehiculată, tradiţia păcălelilor ar fi început însă abia în secolul al XVI-lea, informează site-ul linternaute.fr.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: