27
Lun, Mar

Arhiva video

Live

Monden
Instrumente
Caractere

      Majoritatea joburilor presupun ore lungi petrecute la birou, in care ai mult de lucru, uiti sa iei cate o pauza si ajungi acasă cu tensiune sau dureri în mușchi. Vestea buna este ca exista si remedii.

                Durerile de spate sunt pe al doilea loc in topul afectiunilor pentru care oamenii merg imediat la medic, fiind depasite doar de viroze si de raceli, iar peste 80% dintre noi se confrunta la un moment dat cu aceasta problema, scrie Forbes.com.

Ce poti face la serviciu:

Stai pe un scaun ergonomic. Scaunul trebuie sa iti protejeze coloana, iar inaltimea acestuia trebuie sa fie reglabila, astfel incat sa stai confortabil in fata biroului.

Muta-ti mouseul mai aproape. Acest lucru te va ajuta sa scapi de durerile la nivelul umerilor, al incheieturilor si al bratelor.

Tine capul drept. Regleaza inaltimea monitorului astfel incat sa nu iti inclini sau sa iti apleci gatul atunci cand lucrezi. Ideal, capul trebuie sa formeze o linie dreapta cu coloana, pentru a reduce impactul asupra vertebrelor si asupra muschilor gatului.

Sprijina-ti ambele picioare de podea. Astfel, o parte din greutatea ta va fi preluata de muschii picioarelor si vei reusi sa pastrezi mai mult timp o postura corecta.

Nu sprijini telefonul de umar. Chiar si atunci cand incerci sa faci multitasking, incearca pe cat posibil sa tii telefonul intr-o mana, daca vrei sa scapi de durerea dintre omoplati sau de senzatia de tensiune in umeri, scrie Health.com.

Ia pauze scurte. Chiar si in zilele in care nu-ti mai vezi capul de lucru, incearca sa gasesti putin timp pentru a lua niste pauze de cateva minute. Nu numai ca iti vei recapata concentrarea si vei reusi sa te mobilizezi mai usor pentru a-ti duce sarcinile la bun sfarsit, dar iti vei pune circulatia in miscare si iti vei oxigena mai bine muschii.

Daca tii cont de aceste sfaturi nu numai ca vei reusi sa-ti ameliorezi durerile de spate, dar vei deveni mai productiv la locul de munca si te vei simti mai confortabil, chiar si atunci cand trebuie sa stai peste program