19
Vin, Apr

sursa foto: servuspress.ro

Eveniment

Principalul suspect are 26 de ani. El a fost eliberat condiționat, în februarie 2018, din închisoare.

La nici două luni, bărbatul s-a gândit să facă rost de un telefon mobil fără să-l plătească. „În zona stației CFR, făptașul a intrat în vorbă cu o femeie care se afla în zonă și i-a propus să întrețină relații sexuale cu el. Cei doi au mers în spatele Sălii Sporturilor, au trecut calea ferată, iar la un moment dat, într-o zonă verde, bărbatul a lovit-o pe victimă și i-a furat telefonul mobil”, a explicat, pentru brasovtv.com, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Florin-Nicolae Postolache.

Victima i-a anunțat pe polițiști, iar principalul suspect a fost prins și prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. S-a emis mandat, pentru 30 de zile, sub acuzația de tâlhărie calificată, dar decizia nu este definitivă. Tribunalul Brașov va avea ultimul cuvânt.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: