sursa foto: observator.tv

Eveniment
Instrumente
Caractere

Procurorii brașoveni continuă ancheta în cazul triplei crime din cartierul Noua.

Diriginții, profesori ai elevilor uciși, dar și preoți de la mănăstirea unde criminalul s-a rugat înainte de măcel, vor fi audiați de anchetatori. Totodată, oamenii legii așteaptă rezultatul analizei toxicologice dispusă în cazul lui Florin-Mircea Buliga, pentru a afla cu exactitate dacă a consumat droguri și despre ce stupefiante este vorba. 

În ceea ce privește afacerea pe care o deține Florin-Mircea Buliga, aceasta va fi administrată de un prieten al principalului suspect. „Am luat legătura cu un notar, iar săptămâna viitoare este posibil să se perfecteze documentele. Inițial, clientul meu a vrut să cedeze administrarea afacerii rudelor, dar acestea au refuzat. Mai mult, au solicitat sechestru penal și au depus o cerere în acest sens, procurorului de caz”, a explicat, pentru brasovtv.com, Daniel Diaconu, avocatul inculpatului.

Florin-Mircea Buliga, de 43 de ani, s-a prezentat la Poliţie marţi, 27 martie, şi a spus că şi-a ucis soţia şi pe cei doi copii. Bărbatul a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor calificat.