sursa foto: iefimerida.gr

Eveniment

Sistemul numit «Case Rapide» a fost implementat într-un hypermarket din Brașov, pentru scurtarea timpului petrecut de clienți după ce își aleg mărfurile de care au nevoie.

Practic, produsele sunt scanate, la fel ca până acum, de un casier, dar plătite apoi la automat pe baza unui bon cu cod de bare eliberat la casă. Odată achitată suma, clientul primeşte un alt bon pe care îl scanează pentru a ieşi pe „porţile de securitate” ale zonei în care sunt amplasate bornele de plată.

Un bărbat de 28 de ani din Brașov a fost convins că a găsit metoda prin care să nu plătească toate cumpărăturile, dar nu a avut succes. „Bărbatul era însoțit de alte două persoane, dintre care o minoră. Inculpatul lua produsele din rafturi, le punea în căruciorul pentru cumpături, iar când ajungea la casa de marcat solicita două bonuri. Unul pentru doar câteva produse, de la valoare mai mică, iar ce de-al doilea bon pentru restul cumpărăturilor, cu valoare mai mare. După ce a trecut de casa de marcat, a achitat la automat suma mai mică, și a primit un alt bon, l-a scanat pentru a ieşi pe „porţile de securitate, dar când s-au deschis a scos și marfa înscrisă pe bonul cu valoare mai mare, neachitată. La ieșire au intervenit paznicii”, a explicat, pentru BrașovTV.com, prim-procurorul adjunct al Parchetului Judecătoriei Brașov, Maria-Mădălina Răducu.

Bărbatul implicat, care este recidivist, a fost reținut și propus pentru arestare. Un judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Brașov a respins propunerea. Nemulțumiți, procurorii au contestat hotărârea. Tribunalul Brașov va avea ultimul cuvânt. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța decizia definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: