17
Sâm, Feb

Eveniment
Instrumente
Caractere

11 piloni din titan vor ancora blocul de pe strada Molidului. Lucrările de consolidare sunt în derulare, iar firma care se ocupă de proiect a început umplerea golului de sub fundația imobilului. Soluția a fost aleasă după ce au fost efectuate mai multe expertize.

Începute în 15 ianuarie, lucrările de punere în siguranţă a blocului de pe strada Molidului nr. 33 ar putea fi terminate în cursul acestei luni, au anunţat reprezentanții Primăriei Braşov. „ Vorbim de o lucrare complexă, nu am mai avut o astfel de situație în România și tocmai de aceea trebuie să ne adaptăm, atât tehnologiile cât și soluțiile, în funcție de ceea ce întâmpinăm acolo zi de zi ” a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al primăriei Brașov.

Blocul de pe strada Molidului a fost evacuat la începutul lunii octombrie a anului trecut, după ce, sub un colţ al imobilului, a fost descoperită o cavitate cu o adâncime de 4,5 m şi o lungime de 4 m. La momentul respectiv, din cele 20 de apartamente, erau ocupate doar 16. 25 de locatari au fost atunci  evacuați.

Căutare