18
Joi, Apr

sursa foto: echomedsante.ro

Eveniment

Probele biologice pentru testarea alcoolemiei, în cazul conducătorii auto, trebuie procesate, din luna iunie, exclusiv cu un dispozitiv special.

Acesta, până în vară, trebuie să se afle în dotarea tuturor Serviciilor de Medicină Legală din toată ţară, printre care se numără și cel din Brașov.

Măsura este impusă de decizia comună a Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” şi Consiliului Superior de Medicină Legală, care prevede că vor fi acceptate doar rezultatele testelor efectuate prin noua metodă, scrie capital.ro.

Potrivit managerului spitalului Judeţean Satu Mare, Adrian Marc, echipamentul costă aproximativ 50.000 de euro, iar achiziţionarea acestuia este obligatorie pentru a nu se ajunge la retragerea acreditării Serviciilor de Medicină Legală.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: