sursa foto: informatia-zilei.ro

Eveniment

Totul s-a întâmplat anul trecut, chiar de Crăciun. Băiatul de 14 ani și un prieten, de 24 de ani, au pus ochii pe un bărbat care ieșise dintr-un magazin.

Sub pretextul că vor să afle cât arată ceasul, cei doi l-au determinat pe păgubit să scoată telefonul mobil din buzunar. Tânărul de 24 de ani l-a lovit cu pumnul în față, i-a luat aparatul, ajutat de copilul de 14 ani, iar apoi, cei doi au dispărut. Polițiștii au început căutările, iar la scurt timp după comiterea faptei suspectul de 24 de ani a fost arestat sub acuzația de tâlhărie. Acum, băiatul de 14 ani este și el arestat. În prealabil, anchetatorii le-au cerut specialiștilor să stabilească dacă, la momentul comiterii faptei, băiatul avea sau nu discernământ, spun procurorii Parchetului Judecătoriei Brașov. Acum, s-a ajuns la concluzia că minorul poate fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Un judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Brașov a decis să emită mandat de arestare preventivă, sub acuzația de complicitate la tâlhărie, dar decizia a fost contestată. Tribunalul pentru Minori și Familie din Brașov va avea ultimul cuvânt. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor emite sentințele definitive.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: