20
Sâm, Apr

sursa foto: doxologia.ro

Eveniment

Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.

În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove. Acesta este și motivul pentru care colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.

Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii.

În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru cei dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo.

Tot în această zi de sărbătoare, bătrânii făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată. Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea - o iarnă geroasă.

Ce nu ai voie să faci:

1. Nu este bine să uiți de cei sărmani și de copiii nebotezați 

Cei care îi neglijează pe oamenii nevoiași și nu aprind o lumânare sau nu spun o rugăciune pentru aceștia în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului, vor fi lipsiți de o serie de bucurii, spun tradițiile de la sate.

2. Nu se prelucrează lâna

Orice activitate legată de oierit ori prelucrarea lânii este interzisă în cursul acestei zile deoarece se spune că în acest mod sunt protejate animalele. De asemenea, se ung cu usturoi cercevelele ferestrelor pentru alungarea strigoilor și a spiritelor diavolicești.

3. Nu se spală haine

În orice zi de sărbătoare importantă, activitățile casnice sunt interzise întrucât trebuie oferit respect pentru evenimentul biblic pomenit de Biserică.

4. Nu este bine să fii supărat

Dacă te-ai certat cu cineva, este bine să ceri iertare și să inițiezi împăcarea. Nu e bine ca oamenii să fie certați de Ovidenie.

În această zi este dezlegare la pește și chiar este recomandat să consumi pește. Cei care respectă această sărbătoare ținând post vor avea parte de sănătate, fericire și de o serie de împliniri în anul următor. Belșugul nu va lipsi din casele lor.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: