28
Joi, Mar

sursa foto: rtv.net

Eveniment

Caz cutremurător, pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie din Brașov. O fetiță de 12 ani, din comuna Ticușu Nou, a trăit clipe de groază în casa vecinului, un bărbat de 60 de ani. În urmă cu un an, copila, care mai are 3 frați, îl ajuta pe vecinul ei la curățenie.

Asta după ce bărbatul o împrumutase pe mama micuților, în mai multe rânduri, cu diverse sume de bani. Tatăl copiilor era plecat în străinătate. Într-una din zile, fetița de 12 ani, din cauză că în locuința ei era foarte frig, a mers la vecinul ei și l-a rugat să o lase să se încălzească. La un moment dat, bărbatul a forțat-o pe minoră să facă sex, i-a dat 10 lei și i-a cerut să nu spună nimic, nimănui. Copila a plecat plângând, s-a întâlnit cu o mătușă și i-a dat cei 10 lei. A aflat, apoi, totul, și mama fetei de 12 ani, i-a anunțat pe polițiști, dar principalul suspect a reușit să fugă din țară. După câteva luni s-a întors și a stat ascuns la o stână din Făgăraș. Acum, anchetatorii l-au identificat, l-au reținut și l-au propus pentru arestare. Un judecător de drepturi și libertăți a emis mandat pentru 30 de zile, sub acuzația de viol, dar inculpatul, nemulțumit, a contestat hotărârea. Potrivit anchetatorilor, inculpatul recunoaște că a întreținut relații de natură sexuală cu fetița, dar a afirmat că totul s-ar fi întâmplat cu consimțământul și la inițiativa minorei, aspecte contrazise însă, de expertiza medicală efectuată în dosarul penal deschis în acest caz.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: