19
Vin, Apr

Eveniment

În perioada 7-12 august la Sfântu Gheorghe se organizează din nou tabăra estetică.

Anul acesta, tema seriei de evenimente organizate de Casa de Cultură Kónya Ádám și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe vor fi teoriile alimentare. În cursul taberei de o săptămână, filozofi, esteticieni, cadre universitare din țară și din Ungaria vor susține prelegeri și seminarii.

Organizatorii oferă cazare și masă pentru patruzeci de participanți, contra cost, taxa de participare fiind de 150 lei. Pentru cei care nu solicită cazare și masă, tabăra este gratuită. Organizatorii așteptă în special participarea studenților de la Filologie și Filosofie, dar tabăra este deschisă tuturor celor interesați. 

Știința și în cadrul acesteia chiar și filozofia a fost întotdeauna interesată de alimente și alimentație. Tema taberei din acest an este food theories (teorii alimentare) și în mod tradițional implică ce înseamnă mâncarea (metafizicul), de unde știm ce anume sunt alimente (epistemologie), ceea ce putem mânca (etica), modul în care este creat, prelucrat și modul în care se distribuie alimentele (politică).

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: