28
Joi, Mar

Eveniment

Prima ediție a Festivalului Promenadelor Brașovului se va încheia sâmbătă, 22 iulie, de la ora 19:00, prin Concertul extraordinar de fanfară susținut de două orchestre de tradiție în România: Muzica Militară a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” și Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale - pentru prima dată în Brașov după o perioadă îndelungată, de peste 30 de ani.

Concertul se va desfășura în Piața Sfatului, amintind de concertele de fanfară care însoțeau promenadele de altădată, subliniind gustul pentru estetică și sărbătoare, atât de caracteristic societății Belle Epoque. Ultima zi a Festivalului va cuprinde, în prima parte, evenimente de reconstituire istorică la Promenada de Jos din Parcul Nicolae Titulescu (în intervalul 11:00 – 14:00), susținute de grupul de reenactment Asociația „6 Dorobanți”.

Tot sâmbătă, la Promenada de Jos (în intervalul 11:00 – 13:00) va avea loc atelierul pentru copii cu jocuri despre „Legendele Țării Bârsei”, iar pe parcursul întregii zile se vor desfășura ultimele tururi ghidate: „Cetatea Brașovului văzută din Promenadă” (în intervalul 12:00 – 18:00) care vor avea loc Sub Tâmpa, cu plecare din oră în oră, din zona Bastionului Funarilor – Promenada de Sus. Mai multe amănunte despre evenimente, pe pagina de Facebook: Festivalul Promenadelor Brașovului.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: