Eveniment

Fosta șefă a Ambulanței Brașov și actuala directoare economică, acuzate de ucidere din culpă, nu scapă de emoții. Sentința definitivă în procesul în care sunt judecate cele două doctorițe, programată pentru joi, va fi pronunțată de un complet de divergență.

Asta înseamnă că este nevoie de un al treilea judecător, din cauză că primii doi magistrați care au judecat cauza au avut opinii diferite. Este vorba despre Răzvan Dicu și Mihaela Darabană. În aceste condiții, cauza a fost repusă pe rol la Curtea de Apel Brașov.

Fosta șefă a Serviciului de Ambulanță din Brașov și actuala directoare economică sunt acuzate de ucidere din culpă. Asta  după ce o femeie de 44 de ani a murit cu zile. Maşina care ar fi putut să o salveze a ajuns prea târziu, susțin procurorii care au întocmit rechizitoriul. Instanța de fond a pronunțat sentința pe 13 decembrie 2016, și le-a condamnat pe cele două doctorițe la câte 3 ani de închisoare fiecare, cu suspendare sub supraveghere. Prin aceeași sentință, Serviciul Județean de Ambulanța Brașov a fost condamnat la plata unei amenzi penale în valoare de 100.000 de lei. Sentința a fost atacată de inculpați, iar acum, este nevoie de un complet de divergență. La Curtea de Apel din Brașov, termenul de judecată a fost stabilit pentru 4 septembrie. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: