18
Joi, Apr

Eveniment

      Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 22 august 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul R.T. sub aspectul comiterii infracţiunii de ”omor” săvârșită în stare de recidivă.

„La data de 23 august 2016, inculpatul, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov, care a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru 30 zile începând cu data de 23.08.2016 şi până la data 21.09.2016. Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 22.08.2016, în municipiul Făgăraş, pe strada Bdul. Unirii, a avut loc un conflict între inculpat și victimă, în urma căruia victima a decedat. Cauzele decesului sunt stabilite a fi: stop cardio – respirator consecutiv hemoragiei, contuziei şi dilacerării cerebrale cu fractură cu înfundare a bolţii craniene, leziunile traumatice fiind produse ca urmare a aplicării unor lovituri repetate cu corp dur - bâtă sau laţ”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

      Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Galerie FOTO


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: