portalsm.ro

Eveniment

    Polițiștii din Codlea au primit, în intervalul mai – iulie 2016, 11 sesizări cu privire la furturi din cabane și case de vacanță, dar și de pe terenuri din zona Geamăna - Vlădeni. În urma reclamațiilor, polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au început o anchetă, iar la mijlocul săptămânii trecute au efectuat 4 percheziții în comuna Dumbrăvița, la locuințele a doi tineri de 25, respectiv 29 de ani. În urma descinderilor, polițiștii au recuperat 50 % din bunurile reclamate ca fiind furate. Până să fie prinși, suspecții au sustras, din casele de vacanță în care au intrat cu forța, aparatură electronică, scule, obiecte de uz casnic, dar și îmbrăcăminte. Valoarea totală a acestora depășește 17.000 de lei. Cei doi tineri implicați au fost reținuți și prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă. S-au emis mandate pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de polițiști și procurori, pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea în totalitate a prejudiciului. Bărbații arestați beneficiază de prezumția de nevinovăție, până când magistrații vor pronunța sentințe definitive.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: