20
Sâm, Apr

sursa foto: prinBrasov.com

Eveniment

     Lucrările la secţiunile licitate de CFR SA pe Coridorul IV Pan-European, Curtici–Simeria–Braşov, vor fi finalizate până în 2023, a declarat miercuri Marius Chiper, directorul general al companiei, în cadrul unui eveniment organizat de către revista Capital. Lucrările de reabilitare a infrastructurii pe acest coridor vor permite viteze superioare de până la 160 km/h pentru trenurile de călători şi până la 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Tot din punct de vedere al proiectelor de dezvoltare, Chiper a amintit că CFR SA a lansat în decembrie anul trecut licitaţia pentru tronsonul Braşov – Apaţa- Sighişoara. "Şi, surpriză, evident că am intrat într-o procedură de contestaţie. Am câştigat la CNSC, am dovedit că proiectul tehnic este corect şi poate fi implementat. Dar epopeea continuă şi sper să nu avem aceeaşi soartă", a adăugat Marius Chiper.

Potrivit acestuia, cu acest tronson, Braşov-Sighişoara, se închide practic Coridorul IV, pentru care există şi finanţare. "Pentru Braşov-Sighişoara avem 1,2 miliarde de euro prin CEF (Connecting Europe Facility - Mecanismul pentru Interconectarea Europei), iar pentru Radna-Gurasada-Simeria avem 1,5 miliarde de euro prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare)", a detaliat oficialul CFR SA.

Actorii principali din infrastructura rutieră, feroviară şi de metrou s-au reunit, miercuri, la conferinţa "Transporturi şi Infrastructură 2017", pentru a răspunde întrebărilor referitoare la situaţia din sectorul românesc de resort, notează economica.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: