Brasov TV

Eveniment

               Am pornit de la ZERO în urmă cu 8 luni și am dezvoltat, pas cu pas, cel mai puternic trust de presă din Brașov. Un manager general nou care se bazează pe echipă și un producător general al Știrilor Brașov TV care pune preț pe profesionalism. Pe scurt noi suntem Brașov TV.

                Zi de zi pe micile ecrane, săptămânal în format tipărit și 24 de ore din 24 online cu informații de maxim interes pentru toți brașovenii! Am pornit de la ZERO în urmă cu 8 luni și am dezvoltat, pas cu pas, cel mai puternic trust de presă din Brașov! Am depășit bariere, am ieșit din tipare, am impus noi standarde în media locală pentru a fi cei mai buni și, ce este  cel mai important, am construit o echipă cu adevărat profesionistă, echipa BrașovTV. „ Deși nu am avut experiență în acest domeniu, m-am adaptat foarte ușor. Eu sunt o persoană ambițioasă și mă bucur că și aici am întâlnit oameni cu acealeași ambiții. ’’ a declarat managerul general al Brașov TV, Oana Olaru.

                Reporteri cu experiență, majoritatea corespondenți ai posturilor naționale, realizatori de emisiuni cu mare notorietate, cameramani și editori de imagine profesioniști, dar și specialiști în marketing și promovare, toți contribuie, în continuare, la dezvoltarea proiectului BrașovTV. „ Fac parte din echipa Brașov TV de aproximativ 4 luni. Sunt foarte bucuroasă că am găsit un mediu prietenos, o echipă bine închegată  ’’ a completat Loredana Mohora, agent marketing Brașov TV.

                Scopul principal al echipei:  informarea corectă și promptă a brașovenilor. Știrile Brașov TV au, din această săptămână, un nou producător general, Diana Goșman, de altfel și realizatorul emisiunii „Brașovul Actual”, jurnalist cu ani buni de experiență atât în presa locală, cât și în cea centrală. „ De șase luni realizez emisiunea Brașovul Actual, aici la Brașov Tv. Sunt onorată că realizez această emisiune, de asemenea, de astăzi am preluat și funcția de producător general, care implică o responsabilitate foarte mare. Am alături de mine o echipă puternică și ne vom menține în topul preferințelor cu cel mai bun jurnal de știri din județul Brașov ’’  a declarat Diana Goșman, producător general Știrile Brașov TV.

                Echipa de știri este completată de producătorul executiv Andrei Constantin, de reporterul de investigații Amelia Vulcu și realizatorul emisiunii „Exclusiv”, reporterii Marian Stoica, Paula Păduraru, Răzvan Iancu și reporterul sportiv Răzvan Țirea, realizatorul emisiunii „iSport” . Proiectul media BrașovTV.com se adresează întregului județ. Astfel, Florin Pop vă aduce, săptămânal, „Brașovul în Direct” și, tot el, vă ține la curent cu noutățile de pe scena politică, în emisiunea „Politica la Răscruce”. Nici pe cei mici nu i-am uitat, desigur! Eugen Frăncu le pregătește, în fiecare seară, tuturor copiilor „5 Minute de Poveste”, iar Cali Maler vă prezintă „Zodiacul”. Noi suntem BrașovTV, ÎN ECHIPĂ pentru brașoveni.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: