Brasov TV

Eveniment

A fost sărbătoare la Săcele. Zeci de elevi de liceu au marcat Ziua Tineretului. Cel mai impresionant moment a fost un flash-mob, care s-a desfășurat simultan în toate cele trei licee din Săcele. 

         În pauza mare toți elevii au ieșit la dans. Evenimentul a fost doar o mică parte din programul dedicat tinerilor. După ce pauza s-a terminat, toată lumea a fost invitată la proiecția unor scurtmetraje dedicate de asemenea.... liceenilor. Acestea au fost realizate în totalitate de elevii celor trei licee.

         Totul a fost posibil cu ajutorul voluntarilor implicați în programul „Multimedia – Pregătire pentru Viață”. La realizarea scurtmetrajelor, de exemplu, munca în echipă a fost foarte importantă. " O parte din scurtmetrajele prezentate au fost realizate din 2016, avem unul chiar din 2015. Poate un pic dificil a fost până am mobilizat voluntarii, dar după aceea ei s-au ocupat singuri. Fiecare și-a luat câte un rol, de scenarist, de regizor, unii au filmat, unii au jucat, s-au împărțit ei cum au vrut. Poate partea cea mai solicitantă pentru ei a fost la montaj, pentru că acesta a durat aproape cât toată filmarea în sine " a declarat, coordonatorul voluntarilor, Ruxandra Oprică.  Organizatorii vor ca în luna iunie, să pregătească un festival al tineretului săcelean.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: