metropotam.ro

Eveniment

               Atenție unde parcați mașinile în Brașov! Noul regulament de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar este în dezbatere publică. Conține reguli stricte, dar sunt detalii despre ce trebuie să faceți dacă vă este ridicată mașina. Autoritățile mai trebuie să stabilească doar tarifele care vor fi percepute pentru acest serviciu.

                Noul regulament privind ridicarea mașinilor parcate neregulamentar va fi făcut public la începutul săptămânii viitoare. La Brașov, documentul a fost întocmit de Serviciul de Amenajare a Drumurilor Publice și Siguranța Circulației împreună cu Poliția Locală și Poliția Rutieră.

                Agentul rutier constată dacă mașina este parcată neregulamentar. Polițistul face un set de fotografii, așteaptă cinci minute, iar apoi mai realizează un set de poze. În ambele cazuri, este obligatoriu ca pe fotografii să apară data și ora. După ce are aceste dovezi, agentul poate cere intervenția echipajului de ridicări auto. Dacă până la sosirea utilajului proprietarul ajunge la mașină, plătește doar amenda contravențională pentru staționare neregulamentară. Dacă platforma a ajuns, dar mașina nu a fost urcată pe platformă, posesorul va achita deplasarea. În situația în care mașina ajunge pe rampa utilajului de ridicare, proprietarul va avea de plătit deplasarea, taxa de ridicare și cea de depozitare. După urcarea pe rampă se face un nou set de poze, pentru a se vedea starea în care a fost ridicată mașina. De această dată, fotografiile sunt realizate de echipa de ridicări. 

                După adoptarea acestui regulament, Consiliul Local trebuie să aprobe un caiet de sarcini pentru achiziția serviciilor de ridicări auto. Atunci vor fi stabilite taxele de ridicare, transport și depozitare a mașinilor parcate neregulamentar.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: