sursa foto: click.ro

Eveniment

     La Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)  a fost programat termen în dosarul “Andriciuc şi alţii contra Băncii Româneşti”, soluţia Curţii de la Luxemburg urmând să tranşeze problema cetăţenilor UE împrumutaţi într-o monedă străină. Decizia este aşteptată

la sfârşitul lunii iunie, notează capital.ro. “Curtea de la Luxemburg ar urma să dea o soluţie pentru toţi cetăţenii UE care au credite în franci elveţieni. Aştept cu optimism soluţia, dar nu vreau să hrănesc alte iluzii. Cert este că această instanţă este una predictibilă şi nu una completamente impredictibilă, aşa cum este Curtea Constituţională a României sau Curtea de Casaţie, care de pe o zi pe alta îşi schimbă opinia. Dacă CJUE va respinge solicitările noastre, atunci motivaţia va fi una solidă şi convingătoare. Pentru că motivaţia CCR de acum câteva zile este complet paralelă cu drumul. (...)”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Gheorghe Piperea, care îi reprezintă pe clienţii băncii. Avocatul General, Niels Wals a spus că va depune concluziile scrise finale pe 27 aprilie, decizia CJUE fiind aşteptată la sfârşitul lunii iunie. CCR a decis, în urmă cu câteva zile, că Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric este neconstituţională.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: