18
Joi, Apr

sursa foto: Romania Libera

Eveniment

     Sindicaliștii din domeniu spun că subofițerii din Brașov, dar și colegii lor din țara vor ieși în stradă dacă salariile nu vor fi recalculate până pe 14 martie. Reprezentanţii Sindicatului Național al Agenților de Poliție i-au trimis ministrului de Interne o adresă

prin care solicită aplicarea Hotărârii de Guvern numărul 1 din 2017, pentru stabilirea salariului de bază minim brut în cazul poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor. ,,Susținem cu tărie faptul că, salariile polițiștilor din toată România, dar și ale jandarmilor și pompierilor trebuiesc mărite. Salariul unui polițist nu a fost mărit din 2009’’, a explicat, pentru BrașovTV.com, președintele de onoare al S.N.A.P., Iulian Surugiu. Agenții de poliție nu au protestat până acum, în speranța că factorii de decizie le vor acorda drepturile salariale cuvenite potrivit legii. ,,Polițiștii brașoveni nu că susțin acest demers, vor participa la acest protest. În ceea ce privește celelalte categorii din domeniul siguranței naționale, am primit pe adresa S.N.A.P. mesaje de la jandarmi, de la familiile acestora, de la pompieri, dar și de la alte structuri care fac parte din sistemul siguranței naționale’’, a explicat, pentru BrașovTV.com, președintele de onoare al S.N.A.P., Iulian Surugiu. Poliţiştii nu exclud nici posibilitatea de a cere societăţii civile să le susţină protestele.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: