Eveniment

După intrarea în vigoare a noii legi a Aeroportului Internațional se fac pași importanți pentru continuarea investiției. Zilele acestea a fost finalizat studiul de fezabilitate revizuit pentru finalizarea construcției.

Conform autorităților județene, Aeroportul Internațional va deveni funcțional în anul 2020, iar suma necesară pentru realizarea obiectivului este de 57,5 milioane de euro, cu TVA. 

Pe lângă Consiliul Județean Brașov, vor contribui financiar alte trei instituții: Primăria Brașov, Primăria Sfântu-Gheorghe și Consiliul Județean Covasna. Ultimele două cu câte trei milioane de euro. 

În 2017, Consiliul Județean Brașov va investi 10 milioane de euro pentru lucrări la calea de rulare și platformă. 

"Noi de aceea ne-am și grăbit să aprobăm acest indicatori tehnico-economici pentru a duce mai departe acest proiect, fără să mai pierdem timp. Este o investiție foarte importantă, pe care ne propunem să o terminăm până în 2020", a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Și Primăria Brașov va contribui financiar la realizarea proiectului.

"Este evident că suntem dispuși să ne implicăm financiar în acest proiect. Deja am luat legătura cu experți în consultanță să vedem în ce fel putem finanța acest proiect printr-o procedură legală în totalitate. Trebuie să facem parte din acest proiect și vom oferi tot sprijinul nostru", a precizat și primarul Brașovului, George Scripcaru.

Autoritățiile din județul Covasna vor investi șase milioane de euro în aeroport doar în faza finală a proiectului. Au și găsit o cale legală pentru această colaborare.

"Putem înființa o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, prin care să se poată implica financiar în acest proiect primăria Sfântu-Gheorghe și Consiliul Județean Covasna. Suntem parteneri serioși și vrem să ne implicăm în acest proiect care ne va lega de lumea civilizată", a menționat primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad.

Suma investită până în prezent în Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav se ridică la 25 de milioane de euro. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: