25
Joi, Apr

Eveniment

Pe 15 noiembrie 1987, muncitorii brașoveni de la Uzina Steagu Roșu s-au răzvrătit împotriva sistemului comunist.

Nemulțumiți că nu și-au luat salariile, mii de muncitori de la schimbul I au ieșit în stradă, într-un marș de la uzină, până la actuala Prefectură. Pentru prima dată, la Brașov s-a cântat „Deșteaptă-te române”.

Ca în fiecare an și de această dată momentele de acum 29 de ani au fost rememorate prin ceremonii religioase și militare, desfășurate la troița din fața Spitalului Județean. După evenimentele din noiembrie 1987, mai mulți protestatari au fost arestați, bătuți și deportați.

Primele proteste au început, practic, pe 14 noiembrie 1987. La secția 440 „Matrițe” a intreprinderii de autocamioane Steagu Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani.

În acea perioadă, Brașovul era unul dintre cele mai dezvoltate centre industriale urbane ale țării, cu mai mult de 60% forță de muncă angajată în industrie. 

În urma revoltei din 1987, 300 de persoane au fost arestate și anchetate în sediile Miliției și Securității de atunci. 61 dintre acestea au primit sentințe cuprinse între 6 luni și 3 ani de închisoare. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: