Foto: Arhivă

Economic

Absolvenții brașoveni care nu reușesc să se angajeze într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor, se pot înregistra la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a primi indemnizația de șomaj.

Pentru a obține ajutorul de la stat, studenții nu trebuie să fie admiși sau să urmeze cursurile unei forme de învățământ și să nu realizeze din activități autorizate potrivit legii, venituri în valoare de 500 de lei sau mai mari.

Nu beneficiază de indemnizație de șomaj absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau posturi, în condițiile legii.

Indemnizația de șomaj pentru absolvenți se acordă pe o perioadă de 6 luni, iar valoarea ei este de 250 lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare. Această suma de banii poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii și se acordă o singură data, pentru fiecare formă de învățământ absolvită.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: