28
Joi, Mar

Foto: ccibv.ro

Economic

Pentru orice activitate economică pe care o desfășurați este esențial să obțineți mai multe autorizații și avize.

Numai că, de multe ori, agenții economici nu știu de unde se obțin acestea și ce proceduri trebuie să urmeze. Pentru a veni în ajutorul firmelor, Camera de Comerț și Industrie Brașov a înființat, în vara anului trecut, un Birou Unic pentru Autorizări.

De atunci și până în prezent, peste 150 de firme au primit consultanță în vederea obținerii unor avize. Reprezentanții celor mai importante instituții din Brașov se întâlnesc cu agenții economici, la sediul Camerei de Comerț și Industrie, în prima zi de joi a fiecărei luni.

Informații și programări se pot face la numărul de telefon 0268,547,077.

Printre instituțiile care oferă, GRATUIT, consultanță, se numără Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția pentru Protecția Mediului și Ministerul Turismului.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: