29
Vin, Mar

Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov

Economic

Anul 2017, mai bun decât precedentul. Cel puțin în ceea ce privește activitatea Camerei de Comerț și Industrie.

Au fost organizate multe seminarii și sesiuni de informare prin care a fost clarificată legislația în vigoare. Colaborările cu firmele românești și străine s-au înmulțit, iar Camera de Comerț a dezvoltat în 2017 noi parteneriate cu investitori de peste hotare.

Delegațiile din China, Taiwan și Turcia sunt doar câteva dintre cele care au vizitat Brașovul în 2017. A crescut și numărul firmelor prezente în Topul Național, 512, iar peste 200 au fost pe primele trei locuri, în diverse domenii.

Au fost implementate cu succes cinci proiecte de responsabilitate socială. Camera de Comerț a organizat 70 de cursuri, la care au luat parte aproape 1.500 de cursanți.

 Obiectivele noastre pentru 2018 sunt aceleași de ani de zile. Pentru mediul de afaceri este esențial să se pună în practică legile privind parteneriatul public – privat, legea lobby-ului, dar și să se facă mici modificări legilor achizițiilor publice. Pentru a încerca să depășim criza forței de muncă trebuie să avem normative mai bune privind învățământul dual din România. Ne dorim să ne implicăm activ, dar, din păcate, nu avem cadru legal în acest sens, a menționat Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

În 2017, Camera de Comerț și Industrie a înființat, în premieră, un Birou Unic de Informare și Consultare, total gratuit, pentru cei care doresc să-și deschidă o afacere.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: