Economic

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat în urmă cu puţin timp în urmă, că românii nu trebuie să mai depună formularul 600. Iniţial, declarația 600 trebuia depusă până la finalul lunii ianuarie de toţi cei care, anul trecut, au obținut venituri din activități independente echivalente

cu cel puțin 12 salarii minime pe an, potrivit Digi24.

„Pentru şedinţa de mâine va fi deja pe masa Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care vom amâna acest formular până în martie, timp în care vom găsi cea mai bună soluţie. În această perioadă, nimeni nu trebuie să mai depună niciun fel de formular 600. Din moment ce noi spunem, foarte clar, că vom găsi o soluţie pentru a nu se mai depune acest formular, nu are rost ca cineva să mai stea pe drumuri pentru a depune un astfel de formular”, a declarat Teodorovici.

„De azi înainte, vor fi lucrurile cele mai simple alese, pentru că aşa e normal fie”, a adăugat el, când a fost întrebat ce soluţii va găsi Ministerul Finanţelor.

”În legătură cu declaraţia 600, primul pas va fi în prima şedinţă de Guvern, se va amâna depunerea acestui formular, urmând ca la MFP să încercăm o soluţie normală, logică, fie chiar prin comasarea declaraţiei 200 cu 600”, a spus Eugen Teodorovici, la ieşirea sa de la audierea din comisiile parlamentare.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: